ISTORICUL INSTITUTULUI DE STUDII SUD-EST EUROPENE
Primul Institut de Studii Sud-Est Europene a fost înființat la București, în 1914, de N. Iorga (1871-1940), în colaborare cu arheologul Vasile Pârvan (1882-1927) și geograful Gheorghe Murgoci (1872-1925). De la începuturile sale, Institutul a avut un caracter interdisciplinar și a reunit preocupări diverse acoperind întreaga arie de studii a științelor sociale. Acest caracter răzbate din periodicul Institutului, Bulletin de l’Institut pour l’Étude de l’Europe Sud-Orientale (1914-1923), devenit ulterior Revue historique du Sud-Est européen (1924-1947). Cele două publicații au fost conduse până în 1940 de fondatorul Institutului, iar după moartea sa, până în 1947, de istoricii Gheorghe Brătianu (1898-1953) și Nicolae Bănescu (1878-1971). În 1937 a fost înființat, în paralel, Institutul de Studii și Cercetări Balcanice, condus de Victor Papacostea (1900-1962), sub egida căruia a apărut revista Balcania (1938-1947). Obiectivul general al celor două institute a fost studiul aprofundat al vieții și culturii popoarelor din Sud-Estul Europei, din Antichitate până în epoca contemporană. Aceste cercetări au condus la definirea unui spațiu geografic, social și cultural și a unei discipline științifice de sine stătătoare.
Suprimate în 1947 de regimul comunist, cele două institute s-au impus însă prin amploarea și însemnătatea cercetărilor întreprinse de fondatorii și colaboratorii lor de-a lungul a peste trei decenii de existență. Ele s-au aflat la temelia noului Institut de Studii Sud-Est Europene, reînființat în 1963, sub conducerea lui Mihai Berza. Noul institut a reunit o parte din colaboratorii institutelor fondate de N. Iorga și Victor Papacostea, păstrându-și intacte obiectivele generale și caracterul interdisciplinar. Sub această nouă înfățișare, Institutul și-a redobândit rapid renumele internațional prin calitatea cercetărilor membrilor săi și a studiilor publicate în principala sa publicație, Revue des Études sud-est européennes, înființată în 1963 și care continuă în prezent.
Reorganizarea Institutului a fost însoțită de înființarea unei Asociații Internaționale de Studii Sud-Est Europene (AIESEE), al cărei sediu central se află la București, sub egida căreia au fost organizate regulat, începând din 1966, 12 Congrese internaționale de studii sud-est europene, dintre care trei la București, în 1974, 1999 și 2019.